Stadiul de dezvoltare economico-socială a României poate fi caracterizat prin urmărirea indicatorilor macroeconomici care exprimă :
-potențialul și nivelul economiei
-structura acesteia
eficiența folosirii factorilor de producție
-gradul de competivitate internațională,
-nivelul de trai al populației.
În perioada 1950-1989, creșterea economică a avut un caracter extensiv, mai ales după 1970, când s-a accentuat preponderența acțiunii factorilor cantitativi în susținerea indicatorilor macroeconomiei. Deceniul 1970-1980 a marcat cea mai puternică extindere a câmpului de producție în întreaga economie, în afară de industrie, unde extensivitatea dezvoltării a fost deosebit de puternică. a înregistrat o creștere rapidă față de venitul național, fapt ce a dus la scăderea ponderii venitului național în cadrul produsului social. Fiecare unitate de venit se obține în acest caz cu cheltuieli materiale din ce în ce mai mari.
În deceniul 1970-1980 a fost înregistrată o rată de acumulare ridicată, în medie anuală de 35,7%, cea mai mare parte a investițiilor fiind orientate către industrie. Referitor la contribuția ramurilor la crearea venitului național, tendința dominantă care s-a manifestat în această perioadă a fost legată de schimbarea caracterului structurii de ramură, din agrar industrială în industria agrară.
În 1989, industria și construcțiile deveniseră sectoarele preponderente ale structurii de ramură ale producției naționale. Această tendință a fost rezultatul creșterii semnificative a venitului național creat în industrie, și a a unei creșteri mai reduse a venitului național creat în agricultură. Populația ocupată a înregistrat creșteri în industrie și construcții și scăderi în agricultură. Ponderea industriei în volumul fondurilor fixe ale economiei naționale a crescut, iar ponderea agriculturii a scăzut. Din volumul total al investițiilor din perioada 1950-1989, industria a primit cea mai mare parte, în timp ce agricultura a primit o parte redusă.
Caracterizarea în ansamblu a stadiului dezvoltării economico-sociale se obține prin combinarea indicatorilor de nivel, raportați la populație, cu indicatorii eficienței. Față de media europeană a PIB pe locuitor în 1988, de 9725 de dolari americani și de cea mondială, de 3853 de dolari, România cu 2624 de dolari avea un nivel de aproape 3,7 ori mai scăzut decât cel european și se afla sub nivelul mediu mondial. În ceea ce privește indicatorul PNB (produs național brut) pe persoană activă (productivitatea muncii sociale), față de o medie europeană de 17,217 dolari și de o medie a țărilor dezvoltate de 32,793 dolari, la nivelul anului 1988, România se prezenta la un nivel mai scăzut de 3,74 ori și respectiv de 7,13 ori. Sub aspectul randamentului la cereale, România se situa, la sfârșitul anului 1989, pe unul din ultimele locuri în Europa. Nivelul înregistrat de țara noastră la consumul de îngrășăminte chimice la hectar și la numărul de tractoare ce reveneau la o mie de hectare era de peste două ori și respectiv șase ori mai scăzut, la acești doi indicatori, față de media țărilor europene dezvoltate. De asemenea, producția medie pe vacă furajată a fost în România în anul 1988, de 1955 kilograme, față de media europeană de 3161 kg și media țărilor dezvoltate de 4120 kilograme. Locul României în ierarhia mondială se poate reflecta și cu ajutorul indicatorului volumului exporturilor pe locuitor. Acesta era în 1988 de 453 de dolari americani pe cap de locuitor, față de media europeană de 1885 de dolari și de o medie a țărilor europene dezvoltate de 3635 dolari. În 1989, s-a înregistrat un excedent al contului curent al balanței de plăți de 2,8 miliarde dolari, folosit pentru lichidarea datoriei externe și creșterea rezervelor internaționale ale României.
-potențialul și nivelul economiei
-structura acesteia
eficiența folosirii factorilor de producție
-gradul de competivitate internațională,
-nivelul de trai al populației.
În perioada 1950-1989, creșterea economică a avut un caracter extensiv, mai ales după 1970, când s-a accentuat preponderența acțiunii factorilor cantitativi în susținerea indicatorilor macroeconomiei. Deceniul 1970-1980 a marcat cea mai puternică extindere a câmpului de producție în întreaga economie, în afară de industrie, unde extensivitatea dezvoltării a fost deosebit de puternică. a înregistrat o creștere rapidă față de venitul național, fapt ce a dus la scăderea ponderii venitului național în cadrul produsului social. Fiecare unitate de venit se obține în acest caz cu cheltuieli materiale din ce în ce mai mari.
În deceniul 1970-1980 a fost înregistrată o rată de acumulare ridicată, în medie anuală de 35,7%, cea mai mare parte a investițiilor fiind orientate către industrie. Referitor la contribuția ramurilor la crearea venitului național, tendința dominantă care s-a manifestat în această perioadă a fost legată de schimbarea caracterului structurii de ramură, din agrar industrială în industria agrară.
În 1989, industria și construcțiile deveniseră sectoarele preponderente ale structurii de ramură ale producției naționale. Această tendință a fost rezultatul creșterii semnificative a venitului național creat în industrie, și a a unei creșteri mai reduse a venitului național creat în agricultură. Populația ocupată a înregistrat creșteri în industrie și construcții și scăderi în agricultură. Ponderea industriei în volumul fondurilor fixe ale economiei naționale a crescut, iar ponderea agriculturii a scăzut. Din volumul total al investițiilor din perioada 1950-1989, industria a primit cea mai mare parte, în timp ce agricultura a primit o parte redusă.
Caracterizarea în ansamblu a stadiului dezvoltării economico-sociale se obține prin combinarea indicatorilor de nivel, raportați la populație, cu indicatorii eficienței. Față de media europeană a PIB pe locuitor în 1988, de 9725 de dolari americani și de cea mondială, de 3853 de dolari, România cu 2624 de dolari avea un nivel de aproape 3,7 ori mai scăzut decât cel european și se afla sub nivelul mediu mondial. În ceea ce privește indicatorul PNB (produs național brut) pe persoană activă (productivitatea muncii sociale), față de o medie europeană de 17,217 dolari și de o medie a țărilor dezvoltate de 32,793 dolari, la nivelul anului 1988, România se prezenta la un nivel mai scăzut de 3,74 ori și respectiv de 7,13 ori. Sub aspectul randamentului la cereale, România se situa, la sfârșitul anului 1989, pe unul din ultimele locuri în Europa. Nivelul înregistrat de țara noastră la consumul de îngrășăminte chimice la hectar și la numărul de tractoare ce reveneau la o mie de hectare era de peste două ori și respectiv șase ori mai scăzut, la acești doi indicatori, față de media țărilor europene dezvoltate. De asemenea, producția medie pe vacă furajată a fost în România în anul 1988, de 1955 kilograme, față de media europeană de 3161 kg și media țărilor dezvoltate de 4120 kilograme. Locul României în ierarhia mondială se poate reflecta și cu ajutorul indicatorului volumului exporturilor pe locuitor. Acesta era în 1988 de 453 de dolari americani pe cap de locuitor, față de media europeană de 1885 de dolari și de o medie a țărilor europene dezvoltate de 3635 dolari. În 1989, s-a înregistrat un excedent al contului curent al balanței de plăți de 2,8 miliarde dolari, folosit pentru lichidarea datoriei externe și creșterea rezervelor internaționale ale României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu